Natura trăiește într-o competiție constantă. Într-o încercare continuă de supraviețuire, fiecare plantă se străduiește să invadeze orice bucată de pământ disponibilă, să capteze orice picătură de apă disponibilă și să ajungă la orice rază de soare disponibilă. Această creștere și expansiune fără discernământ este singura modalitate de a evita dispariția. Cu cât o plantă are mai multe ramuri, cu atât mai multe flori poate produce fiecare ramură; cu cât mai multe flori, cu atât mai multe fructe; cu cât mai multe fructe, cu atât mai multe semințe; și cu cât mai multe semințe, cu atât mai mare este probabilitatea ca o parte suficientă să se propage pentru a da naștere unei noi generații. Cantitatea are prioritate față de calitate, ceea ce duce la niveluri uriaşe de risipă. Fiecare specie împrăștie nenumărate semințe în speranța că unele vor supraviețui și vor germina.

Cultivarea introduce o intenție diferită față de natură. Un fermier poate reproduce plante în mod fiabil, fără a se preocupa de dispariție. Calitatea, este mai degrabă prioritatea sa. Primăvara, reducînd creșterea fără dicernământ a viței de vie, fermierul redirecționează energia pe care aceasta ar consuma-o în mod normal pentru ramuri și astfel înviorează rodul.

Ca parte a naturii, funcțiile noastre operează, de asemenea, destul de diferit atunci când sunt lăsate în voia lor sau când sunt guvernate de o nevoie specifică. Controlate pentru a satisface o nevoie, ele funcționează eficient: funcția noastră de mișcare inițiază secvența precisă de acțiuni care ne duc dintr-un loc în altul; funcția noastră de gândire analizează și compară diferite puncte de vedere abstracte pentru a rezolva probleme; funcția noastră emoțională citește expresiile faciale și postura vecinului nostru pentru a-i evalua starea de spirit. În absența unei nevoi, însă, funcțiile noastre nu se opresc; ele continuă să funcționeze cu același impuls necontrolat al naturii și cu aceeași irosire costisitoare. Ne agităm, nu pentru că avem nevoie să ne mișcăm, ci pentru a elimina excesul de energie. Visăm cu ochii deschiși, nu pentru că avem nevoie să gândim, ci pentru a elimina energia. Ne facem griji, nu pentru că este în joc ceva real, ci pentru a elimina excesul de energie.

Această funcționare fără discernământ, trebuie să devină acum obiectul observației noastre. Un bun punct de plecare este prima oră a dimineții. După o noapte de odihnă, organismul nostru se trezește la un nivel energetic mai ridicat. Păstrarea energiei este întotdeauna mai dificilă decât eliminarea ei, așa că la începutul zilei funcțiile noastre vor fi deosebit de predispuse să alunece în diverse impulsuri. Provocarea noastră aici nu este doar să observăm aceste pierderi de energie, ci și să găsim modalități de a ne aminti să le observăm. Acest lucru înseamnă că trebuie să ne stabilim dinainte niște memento-uri. Dacă vom reuși, vom observa cum funcția noastră motorie ne convinge că nu avem timp și că trebuie să ne grăbim, cum funcția noastră intelectuală ne aduce în minte o mulțime de subiecte pentru visare cu ochii deschiși și cum funcția noastră emoțională ne amintește de preocupări nerezolvate. Vom observa cum aceste impulsuri apar de la sine și continuă să ne irosească energia, chiar dacă încercăm să le întrerupem. Dacă nu ne afirmăm și reafirmăm scopul de a le rezista, ele invadează peisajul nostru interior și îl acaparează.

Aici, cultivarea noastră pune bazele pentru a răspunde la întrebarea „Cine sunt eu?” – sau cel puțin „Cine nu sunt eu?”. Înainte de a începe să ne observăm metodic, luam aceste dinamici psihologice la valoarea nominală și le numim liber „Eu”. „Am întârziat…”, „Îmi place…”, „Mi-e teamă…”. Acum, realizăm că graba, visarea cu ochii deschiși și anxietatea sunt stări în căutarea unor obiecte. Cauzele lor nu se află în exterior, ci în interiorul nostru. Prin auto-observare, am început să vedem mecanismul prin care se stabilește falsa noastră personalitate – falsul „Eu”. Când nu aveam scopul de a ne cultiva pe noi înșine, aceste furturi de identitate și pierderi de energie erau nesemnificative. Dar, cu scopul de a slăbi personalitatea și de a descoperi esența, suntem obligați să adoptăm o atitudine critică față de aceste manifestări fără discernământ și să ne gândim cum să le minimizăm.

Aceasta este a treia noastră lucrare.