Deoarece esența este înnăscută, iar personalitatea se formează în copilărie, putem înțelege mai clar starea esenței observând copiii mici. Pentru un copil, totul pare proaspăt și curios. Tot ceea ce vede și experimentează pătrunde adânc în el și lasă o impresie de durată. Capacitatea lor intelectuală de a numi ceea ce experimentează este încă nedezvoltată, așa că atunci când văd un fir de iarbă, nu știu să-l numească „iarbă”. Pentru ei, ar putea fi la fel de bine un zgârie-nori în miniatură, perfect amplasat într-o metropolă verde nesfârșită. Un copac nu este încă un „copac”; este o junglă-sală de gimnastică, un complex de apartamente pentru păsări sau o serie infinită de alte posibilități. O pasăre este un miracol de pene irizate, spectaculoasă în mișcare și cântec. Pe măsură ce copilul avansează spre maturitate, văzul este înlocuit treptat de cunoaștere, iar esența este acoperită de un strat din ce în ce mai gros de personalitate. Ceea ce experimentează nu mai pătrunde direct, așa cum se întâmpla înainte, ci este filtrat prin asociere, comparație și critică – dacă este observat vreodată. Comparând starea copiilor cu cea a adulților, vedem că esența absoarbe, iar personalitatea refractă. Înțelegerea acestui lucru ne indică, la rândul său, direcția în care trebuie să ne îndreptăm agricultura noastră. Pentru a slăbi personalitatea și a întări esența, va trebui să absorbim mai mult și să respingem mai puțin – iar absorbția se face prin atenție.

Atenția funcționează în mod misterios. Ea captează, într-un câmp fix, materie sau energie, care fără atenție s-ar difuza la nesfârșit. Când stăm pe o bancă în parc, obiectele din jurul nostru sunt acolo tot timpul – iarba, copacii, păsările care ciripesc – dar atâta timp cât nu le acordăm atenție, ele nu există pentru noi. Odată ce le acordăm atenție, ele nu numai că prind viață pentru noi, dar ne influențează și cu noi percepții și emoții. Esența noastră se hrănește cu aceste impresii, la fel cum corpul nostru se hrănește cu hrană fizică. Pentru a demonstra acest lucru, fermierul nostru din aprilie ține în mână două răsaduri, unul ofilit și altul sănătos. O frunză sănătoasă se hrănește cu lumina soarelui, la fel cum esența se hrănește cu impresii. Ea fixează energia electrică în materia celulară, la fel cum esența absoarbe impresiile și este influențată de ele. Lumina soarelui este mereu acolo; frunza este cea care decide să o folosească. Impresiile sunt mereu acolo; depinde de noi să le absorbim, acordându-le atenție. Aceasta înseamnă că este în puterea noastră să ne influențam esența prin direcționarea atenției noastre.

O metodă eficientă pe care o folosim pentru a pune în practică acest lucru este Exercițiul Privirii. Timp de un minut, absorbim unul după altul elementele vizuale din mediul nostru imediat. Prin „absorbire” înțelegem perceperea a ceea ce vedem fără a asocia verbal ceva cu ceea ce vedem. Provocarea aici este să rămânem cu fiecare impresie suficient de mult timp pentru a o absorbi, dar nu atât de mult încât să permitem funcției noastre de gândire să genereze asocieri cu ceea ce vedem. De exemplu, în timp ce stai în parc, privești banca, apoi iarba, apoi un copac, apoi păsările care zboară – cu scopul de a le vedea cu adevărat, nu doar de a înregistra faptul că sunt acolo. Scopul este să ne forțăm să favorizăm impresiile din jurul nostru în detrimentul asocierilor noastre obișnuite sau a visării cu ochii deschiși. Un mare avantaj al acestei metode este că poate fi practicată oriunde. Acest lucru în sine este o lecție care ajută la dizolvarea iluziei că eforturile noastre interne necesită condiții favorabile.

Dacă, într-adevăr, observăm că asimilarea impresiilor aduce o schimbare tangibilă în peisajul nostru interior, cu un crescendo de emoții, acest lucru în sine nu este o revelație minoră. Am găsit o modalitate de a slăbi personalitatea și de a hrăni esența, care este aproape întotdeauna aplicabilă. Foarte puține situații din viața de zi cu zi favorizează esența în detrimentul personalității. Am găsit o modalitate de a începe să inversăm acest proces. În orice moment putem face un efort să absorbim – să vedem ce este în fața noastră, să simțim corpul nostru apăsând pe scaun, să favorizăm ascultarea celorlalți în detrimentul dorinței de a vorbi – și, astfel, revitalizăm frunzele ofilite ale esenței noastre.

Aceasta este lucrarea din Aprilie.