Ciclul aleatoriu al asocierilor din mintea noastră, în timp ce privim în gol, poate genera ocazional o idee bună, dar nu poate fi numit gândire. Gândirea funcționează prin intenție. Ea necesită transformarea visării cu ochii deschiși într-o linie de gândire care are un scop și o direcție. Pentru a „gândi”, trebuie să abordăm masa de material asociativ care circulă în mintea noastră, să o cernem metodic și să o reducem la o concluzie esențială.

Acest lucru este deosebit de necesar în cultivarea interioară, unde acumulăm rapid observații asupta tuturor aspectelor noastre. Ne observăm Corpul, Esența și Personalitatea; posturile, stările de spirit și tiparele de gândire; dorințele lor contradictorii; modul în care acestea concurează pentru resurse; funcționarea lor utilă și inutilă; și provocarea continuă de a le acorda atenție. Deși revelatoare, această masă de cunoaștere de sine nu influenţează în sine schimbarea interioară. Dimpotrivă, este sortită să ne împiedice cultivarea, dacă nu o reducem la înțelegeri care pot fi puse în practică. La ce îmi folosește capacitatea de a recunoaște graba dacă nu o pot stăpâni? La ce îmi folosește capacitatea de a-mi vedea temerile, preocupările și anxietățile, dacă rămân sclavul lor?

Funcția noastră intelectuală facilitează această rafinare. Ea poate reține ceva ce am înțeles cu mult timp după ce experiența care a declanșat înțelegerea noastră s-a estompat. În plus, ea poate cuprinde această înțelegere într-o propoziție sau chiar un cuvânt care poate reaprinde înțelegerea atunci când aceeași experiență sau una similară se repetă. În acest fel, abilitatea funcției noastre intelectuale de a-şi imagina lucruri care nu există neapărat aici și acum se extinde pentru a cuprinde înțelegerea noastră.

Am început să aplicăm această abilitate încă din primele zile ale cultivării interioare, când am corelat ceea ce observam cu diviziunile date de această învățătură. Când vedem agitație inutilă, o atribuim „funcției motorii”, visarea asociativă „funcției intelectuale”, îngrijorările nejustificate „funcției emoționale” și așa mai departe. Făcând acest lucru, ne foloseam de funcția noastră intelectuală pentru a detașa sentimentul de „Eu” de ceea ce observam. Atribuind ceea ce observam unei anumite funcții, afirmam indirect că era doar o mică parte din noi înșine și nu noi în întregime.

August ne invită să mergem cu un pas mai departe. Una este să observăm manifestările noastre psihologice într-un moment dat și alta este să fim martori la consecințele lor în timp. Prima se ocupă doar de o piesă, a doua de întregul puzzle. Observarea obiceiurilor noastre în timp, ne adâncește conștientizarea prețului pe care îl plătim pentru ele. Funcția noastră intelectuală ne poate ajuta să vedem cum visarea cu ochii deschiși ne izolează de realitate, cum graba noastră ignoră constant dimensiunea emoțională a zilei noastre sau cum atitudinea noastră negativă cronică pătează tot ceea ce facem cu o atitudine de defetism. Datorită puterii sale asupra abstractizării, funcția noastră intelectuală ne poate ajuta să cuprindem această lungă experiență, să o cuantificăm și să o sintetizăm într-un singur cuvânt sau în cea mai scurtă frază posibilă. Data viitoare când ne surprindem visând cu ochii deschiși, grăbit sau melancolic, rostind această frază, punem obiceiul față în față cu prețul său cumulativ. Acest lucru ne oferă o motivație mult mai puternică pentru a-i rezista.

Cei care nu au acumulat încă o cantitate suficientă de astfel de observații pot începe prin a-și pune următoarea întrebare: dacă aș fi transportat înapoi cu un an în urmă și aș avea ocazia să vorbesc pe scurt cu mine însumi, ce sfaturi mi-aș da? Ce cunoaștere de sine mi-ar scuti mult timp și suferință? Încapsulați acest sfat într-o comandă cât mai scurtă.

Practicantul care își formulează învățătura în cel mai concis mod posibil – și o aplică într-un moment de provocare interioară – este ca un fermier care a treierat și a vânturat grâul pentru a obține boabe. Semințele conțin proiectul întregii plante și își păstrează vitalitatea mult timp după dispariția plantei. La fel, funcția noastră intelectuală poate păstra înțelegerea mult timp după ce experiența care a declanșat-o s-a estompat și o poate reaminti în momentul de nevoie.

Aceasta este lucrarea noastră pentru August.