La concepție, esența și corpul fizic se unesc. Toate ființele vii sunt concepute în acest fel, ceea ce înseamnă că toate au o combinație de esență și corp fizic. Esențele diferă considerabil între specii și vor fi discutate la lucrarea din septembrie. Corpurile fizice diferă, de asemenea, între specii, dar utilitatea lor generală este aceeași: ele fac posibilă mișcarea, accesul la hrană, evitarea pericolelor și procrearea. Dintre cele trei corpuri ale noastre, corpul fizic este cel pe care îl avem cel mai mult în comun cu restul lumii animale. Din acest motiv, munca din lunile Mai și Iunie, dedicată cultivării corpului fizic, este reprezentată de recoltarea fânului – fânul fiind hrana animalelor.

Luna Mai a acoperit funcția motorie a corpului fizic; luna iunie va acoperi funcția instinctivă. În timp ce abilitățile funcției motorii diferă în mod evident între specii – una merge, alta zboară, a treia este adaptată pentru a înota – funcția instinctivă a tuturor speciilor este fundamental aceeași. Ea este responsabilă de supraviețuirea și bunăstarea organismului. Guvernează toate procesele fiziologice, precum respirația, digestia, circulația etc. De asemenea, este programată să favorizeze condițiile sau resursele care ajută la supraviețuire și să le evite pe cele care constituie o amenințare. Ea își formulează prioritățile în consecință, chiar dacă aceste priorități intră în conflict cu nevoile esenței și ale personalității. Aceasta este o acțiune corectă din perspectiva funcției instinctive, deoarece fără astfel de priorități nu am îndeplini cerințele de bază pentru a trăi. Ne-ar lipsi instinctul de a evita pericolul, ne-ar lipsi motivația de a ne câștiga pâinea zilnică și ne-ar lipsi simțul responsabilității de a ne îngriji urmaşii. Specia noastră ar fi amenințată de extincție.

Prioritățile funcției instinctive nu includ cultivarea interioară. Atâta timp cât depunem eforturi scurte și intermitente pentru a studia structura psihologiei noastre și pentru a observa funcționarea acesteia în timp real, ea ne opune doar o rezistență ușoară la progresul nostru anemic. Dar odată ce intensificăm eforturile și încercăm să introducem o formă de disciplină interioară, o formă alternativă de guvernare a modului nostru obișnuit de manifestare, funcția instinctivă simte că prioritățile sale sunt amenințate și își intensifică rezistența. Modul specific în care face acest lucru variază și constituie material pentru auto-observare, dar regula generală este că amplifică cerințele corpului nostru. Ca organ responsabil de monitorizarea proceselor corpului, creierul le poate manipula pentru a descuraja efortul. Ne poate face să ne simțim prea obosiți, prea bolnavi sau prea amețiți pentru a investi mai multă atenție în activitatea noastră prezentă decât este strict necesar pentru îndeplinirea ei funcțională, de bază. În acest sens, se poate spune că funcția instinctivă se află sub legea gravitației. Ca un râu care găsește cea mai ușoară cale către mare, ea urmărește întotdeauna calea cea mai ușoară și cea mai mare conservare a energiei. Randamentul natural al organismului nostru este suficient, rafinamentul este de prisos. Natura este suficientă, cultivarea interioară este de prisos.

Putem verifica competiția dintre funcția instinctivă și cultivarea interioară atunci când încercăm să aplicăm disciplinele acestei munci în timp ce desfășurăm activități instinctive. Funcția instinctivă percepe acest lucru ca o intruziune și va rezista cu fermitate. Un domeniu bun pentru experimentare este atunci cînd servim masa. Pentru a ne observa în timp ce luăm masa, nu este suficient să ne dorim acest lucru; trebuie să folosim exerciții specifice pentru a contracara rezistența instinctivă. De obicei, acest lucru implică încetinirea ritmului nostru natural în timpul mesei. Putem face acest lucru punând tacâmurile pe masă între înghițituri, evitând să atingem masa cu coatele sau terminând de mestecat o înghițitură înainte de a pregăti următoarea – sau toate acestea împreună. Odată ce graba noastră obișnuită în jurul mesei este frânată, dobândim posibilitatea de a gusta mâncarea – de a ne aduce atenția asupra simțului gustului – în loc să devorăm și să înghițim ca restul lumii animale.

În aplicarea acestor exerciții atunci când servim masa, este important să reținem că nu facem nimic dăunător corpului nostru fizic – nu îi refuzăm hrana de care are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Insistăm doar ca acesta să consume ceea ce are nevoie în condiții diferite. Aici nu este vorba de o amenințare existențială, ci de uzurparea unui tiran așezat pe tronul lumii noastre interioare – un tiran a cărui existență nici măcar nu o bănuiam. Verificarea acestui lucru este în sine utilă, chiar dacă descoperim că nu suntem capabili să introducem auto-observarea în timpul mesei, așa cum se va întâmpla, cel puțin la început. Vom fi făcut un pas radical către dezvăluirea și înțelegerea psihologiei funcției noastre instinctive. Înlocuirea acesteia cu o guvernare conștientă va veni la momentul potrivit.

Aceasta este sarcina noastră pentru Iunie.