Blog

Ceea ce m-a atras către această muncă este dorința de a mă înțelege mai clar, nu doar într-un mod abstract sau pur intelectual. Într-un mod care să schimbe efectiv felul în care trăiesc, relaționez și aleg.  Am petrecut ani de zile observând tipare în mine pe care le pot recunoaște, dar pe care nu le controlez întotdeauna pe deplin, cicluri de efort și retragere, momente de claritate urmate de vechi obiceiuri care se reafirmă și un sentiment recurent că există o coerență mai profundă care încearcă să iasă la iveală dacă pot învăța cum să o întâlnesc în mod corespunzător.

Cei care își adună curajul să facă următorul pas și să se alăture acestei lucrări descoperă ceva neașteptat: în ciuda diferențelor dintre ei, leagă prietenii strânse. Ceea ce îi unește este mai profund decât vârsta, cultura sau circumstanțele, pentru că este înrădăcinat în însăși esența ființei lor.

„Pe măsură ce substanța își făcea efectul”, mi-a povestit el, „m-am văzut prins într-un ciclu repetitiv de evenimente. Puteam percepe că totul se întâmpla în mod repetat și întotdeauna în același mod. Și, cumva, această repetiție la scară largă era înrădăcinată în cea mai scurtă unitate de timp; fiecare respirație conținea lupta trezirii – a te trezi sau a adormi – o luptă dusă de la începutul timpurilor”.

Ideea reîncarnării este discutată cu prea multă ușurință, în special în cercurile spirituale moderne. „Probabil că am fost mamă într-o viață anterioară” sau „Sunt sigură că am fost un câine într-o existență trecută”. Aceste afirmații sunt făcute cu aceeași certitudine cu care povestim evenimentele de ieri, iar această atitudine lejeră ne erodează înțelegerea.

Doar oamenii nemulțumiți de Viață se angajează într-o căutare a adevărului. Dar chiar și pentru cei care caută adevărul, căutarea se dovedește dificilă, deoarece ceea ce găsesc, rareori corespunde așteptărilor lor inițiale. De aceea, primul pas al scării spirituale este considerat cel mai greu.