Întâlnire online despre
Șase Chei Mitologice ale Cunoașterii de Sine1 – 6 septembrie 2025 | 15:00 și 20:00 UTC
Grecii antici și-au creat zeii și eroii nu doar pentru divertisment, ci ca hărți precise ale psihologiei umane. Fiecare mit codifica perspective specifice despre mecanismele noastre interioare – luptele noastre cu identitatea, relația noastră cu influențele superioare și conflictul etern dintre natura noastră mecanică și potențialul nostru de transformare. În timpul acestei explorări de șase zile, vom decodifica șase mituri grecești esențiale și vom extrage din fiecare un exercițiu practic de autoobservare. Sesiunile vor dura 60-90 de minute cu pauze, încheindu-se cu practici zilnice menite să verifice aceste principii în experiența voastră de zi cu zi. Observațiile noastre vor forma baza pentru explorarea fiecărei zile următoare.
Întâlnirea va fi contra cost. Toate sesiunile vor fi înregistrate pentru participanții înregistrați. Citește mai multe mai jos:
Ulise
Problema Identității – Ulise și Ciclopul
Călătoria noastră începe cu întâlnirea lui Ulise cu Ciclopul Polifem. Când eroul și oamenii săi se trezesc prinși în peștera gigantului, evadează orbindu-l. Pe măsură ce Polifem își dă seama că a fost înșelat, cere să știe numele atacatorului său. „Sunt nimeni”, răspunde Ulise, asigurându-se că atunci când ceilalți ciclopi îl întreabă cine i-a făcut rău, Polifem nu poate răspunde decât: „Nimeni – nimeni m-a orbit”. Cheia acestui mit constă în evitarea greșelii comune de a atribui cuvântul „Eu” acțiunilor noastre. Pentru a observa manifestările noastre interne în timp real, trebuie să le debarasăm de iluzia că reprezintă întregul nostru. Trebuie să evităm să le numim „Eu”.
Înfrânarea Conștientă – Propria Legare de Catarg
Mai târziu, în călătoria epică a lui Ulise spre casă, eroul este avertizat de Circe despre cântecul irezistibil al sirenelor. Niciun muritor nu poate rezista atracției lor, iar cei care sunt atrași de ele găsesc o moarte sigură. Pentru a preveni acest lucru, Ulise le astupă urechile oamenilor săi, dar le lasă pe ale sale descoperite. Le poruncește să-l lege de catargul navei și să nu-l elibereze sub nicio formă. În acest fel, poate auzi cântecul ademenitor al sirenelor, rezistând în același timp atracției lor. Fiecare participant va fi, de asemenea, invitat să aleagă o zonă de identificare sporită, în fața căreia își pierde de obicei simțul de sine. Împreună, vom formula un exercițiu de „călătorie” prin identificare conștientă.
„«Cunoaște-te pe tine însuți». Aceste cuvinte, care sunt în general atribuite lui Socrate, stau de fapt la baza multor sisteme și școli mult mai vechi decât cea socratică.”- George Gurdjieff
Ulise legat de un catarg | Vază greacă | 480 î.Hr.
Flora (Persefona) | Pompei | 15-45 d.Hr.
Persefona și Icar
Coborâre și Întoarcere – Călătoria Persefonei
Răpirea Persefonei de către Hades și întoarcerea ei anuală în lumea superioară cartografiază unul dintre cele mai fundamentale principii ale transformării: necesitatea coborârii conștiente. Persefona trebuie să petreacă o parte din fiecare an în lumea subterană înainte de a se întoarce pentru a aduce primăvara pe pământ. Acest lucru ilustrează faptul că nu putem transforma ceea ce nu cunoaştem și nu putem cunoaşte ceea ce refuzăm să vizităm. Tiparele noastre obișnuite și reacțiile inconștiente constituie lumea noastră subterană personală, teritorii întunecate pe care le evităm de obicei, dar pe care trebuie să învățăm să navigăm conștient. Coborârea este periculoasă tocmai pentru că implică contactul direct cu părți din noi înșine care operează sub pragul conștientizării. Vom explora ce ar putea însemna menținerea unui fir de efort chiar și prin stările inferioare, un fir care ne poate permite să ieșim în cele din urmă din ele cu o cunoaștere mai profundă a noastră înșine.
Pericolul zborului prematur – Icar și Dedal
Dacă povestea Persefonei avertizează împotriva rămânerii prea mult timp în stările inferioare, mitul lui Icar dezvăluie pericolul opus: zborul prea aproape de soare. Avem tendința de a deveni intoxicați de propriile noastre posibilități. Dedal, meșterul maestru, îi dă fiului său aripi și instrucțiuni precise despre utilizarea lor, dar Icar nu poate rezista tentației de a testa limitele noii sale puteri. Tragedia lui Icar nu constă doar în ambiția sa, ci și în incapacitatea sa de a menține calea de mijloc între două extreme. Vom examina cum momentele de înțelegere superioară pot deveni surse de autoamăgire dacă confundăm stările temporare cu realizări permanente.
„În nicio altă religie nu există relații atât de definite între zei și oameni ca în miturile grecești. Toți semizeii, titanii și eroii Greciei au fost întotdeauna fii direcți ai zeilor…” – Peter Ouspensky
Prometeu și Hercule
Furtul Focului Sacru – Impulsul lui Prometeu
Prometeu care fură focul de la zei vorbește despre un paradox fundamental întâlnit în multe tradiții ale înțelepciunii: cunoașterea divină dobândită de muritori împotriva poruncii divine. Asemenea lui Adam și Eva care dobândesc cunoștințe interzise în Grădina Edenului, Prometeu reprezintă momentul în care umanitatea dobândește ceva ce aparține unui tărâm superior – conștiință, iluminare, capacitatea de a vedea clar. Dobândirea acestui foc sacru deschide posibilități fără precedent pentru dezvoltarea umană, dar face și umanitatea mai periculoasă – pentru sine și pentru ordinea cosmică. Mitul sugerează că există o modalitate de a primi acest foc în mod legitim, una care depinde de capacitatea noastră de a prețui ceea ce ne-a fost dat. Muritorii trebuie să plătească pentru darul lor unic.
Posibilitatea Nemuririi – Hercule și Transformarea Divină
Sesiunea noastră finală examinează înțelegerea greacă a ceea ce înseamnă să obții nemurirea. Spre deosebire de concepția noastră modernă despre simpla viață veșnică, grecii vedeau nemurirea ca pe o transformare fundamentală a ființei – crearea a ceva în noi care nu este supus legilor obișnuite ale decăderii și morții. Hercule atinge nemurirea prin finalizarea a douăsprezece munci, fiecare necesitând dezvoltarea unor capacități diferite. În schimb, zeița Demeter încearcă să acorde nemurirea pruncului Demofon plasându-l în focul din vatra familiei sale în fiecare noapte pentru a-i arde sufletul muritor, dar procesul este întrerupt de mama sa, împiedicând finalizarea acestuia. Aceste povești sugerează că nemurirea nu poate fi dăruită direct. Un muritor o poate câștiga doar printr-un efort deliberat și inteligent.
Prometeu | Peter Paul Rubens | 1636 – 1637 d.Hr.
„În Grecia istorică… societățile secrete de preoți și inițiați organizau festivaluri speciale în fiecare an, care erau însoțite de reprezentații teatrale alegorice… Caracterul reprezentațiilor teatrale și al dramelor alegorice… era întotdeauna unul și același, și anume moartea zeului și învierea sa.” – Peter Ouspensky
Întâlnire online despre
Șase Chei Mitologice ale Cunoașterii de Sine1 – 6 septembrie 2025 | 15:00 și 20:00 UTC


