De Ce ai Ales această Viață?
Ideea reîncarnării este discutată cu prea multă ușurință, în special în cercurile spirituale moderne. „Probabil că am fost mamă într-o viață anterioară” sau „Sunt sigură că am fost un câine într-o existență trecută”. Aceste afirmații sunt făcute cu aceeași certitudine cu care povestim evenimentele de ieri, iar această atitudine lejeră ne erodează înțelegerea…
Luna trecută, douăzeci și opt de studenți s-au adunat împreună cu mine în Atena pentru o explorare de o săptămână a Greciei Antice. Scopul nostru nu a fost doar să vizităm locurile celebre – Acropola, Partenonul, Muzeul Național de Arheologie – ci să ne impregnăm întreaga ființă cu înțelepciunea greacă. Urmând modelul stabilit în întâlnirile anterioare, am scris o piesă de teatru pe care am repetat-o și am interpretat-o împreună. De data aceasta, povestea era despre Demetra și Persefona, mitul durerii unei mame când fiica ei este răpită și dusă în lumea subterană și modul în care, în durerea ei, Demetra refuză să ofere omenirii belșugul roadelor, până când justiția divină restabilește ceea ce s-a pierdut.
O scenă în particular a devenit punctul central al discuțiilor noastre de după spectacol. Inspirată de Mitul lui Platon despre Er, am descris-o pe Persefona asistând la alegerea de către sufletele din lumea subterană a vieților lor viitoare. Fiecare privește într-un bol cu semințe (o colecție de vieți viitoare potențiale) și alege existența pe care o va trăi în continuare. Unii aleg impulsiv, apucând cu precipitare ceea ce i-a distrus înainte. Un fost tiran zărește puterea în bol și alege instantaneu același model care a dus la căderea sa anterioară. Alții iau în considerare cu sinceritate trecutul lor și aleg cu atenție. O fostă mamă, înțelegând cum dragostea ei protectoare i-a slăbit copiii, alege o viață dură în care va fi forțată să renunțe la controlul iluzoriu asupra vieților lor. Hades îi explică Persefonei că aceasta este importanța lumii subterane: să servească ca un loc intermediar în care sufletele pot fie să învețe din experiențele lor trecute și să progreseze în înțelegere, fie să retrăiască tiparele lor în repetiție eternă.
Sufletul Fostei Mame Alegându-și Următoarea Viață
În mitul lui Platon, după ce sufletele noastre și-au ales următoarele vieți și alegerile lor au fost ratificate, ele călătoresc spre Câmpia Lethe și se opresc lângă Râul Uitării (Amelēs). Fiecare suflet trebuie să bea o anumită cantitate de apă din acest râu, iar cei care beau mai mult decât cantitatea prescrisă uită totul. Această uitare este ceea ce ne face să ne naștem din nou fără să ne amintim existența noastră trecută sau alegerea deliberată pe care am făcut-o.
Fie că are rădăcini în realitate sau în fantezie, știm cu certitudine că nu ne amintim să fi avut o viață trecută. Nu ne amintim nici să fi ales viața prezentă. Prin urmare, implicațiile mitului lui Platon nu pot fi verificate în sensul obișnuit. Această imposibilitate de a verifica este importantă, deoarece este esențial să nu confundăm verificarea cu teoria. Ideea reîncarnării este discutată cu prea multă ușurință, în special în cercurile spirituale moderne. „Probabil că am fost mamă într-o viață anterioară” sau „Sunt sigură că am fost un câine într-o existență trecută”. Aceste afirmații sunt făcute cu aceeași certitudine cu care povestim evenimentele de ieri, iar această atitudine lejeră ne erodează înțelegerea. Nu toate teoriile pot fi verificate – unele se află dincolo de sfera experienței noastre directe – dar acest lucru nu le privează de valoare. Chiar și ca teorie neverificabilă, posibilitatea ca noi să ne fi ales viața actuală are o valoare practică. Ne obligă să ne schimbăm atitudinea de la pasivă la activă: această viață nu ne-a fost impusă; noi am participat la alegerea ei.
Atâta timp cât trăim viața ca pe ceva care ni s-a întâmplat întâmplător, experiența noastră degenerează ușor în plângeri și victimizare. Este de la sine înțeles că, dacă nu am ales niciodată să fiu aici, atunci când întâlnesc cea mai mică neplăcere, mă simt îndreptățit să mă plâng. Pe de altă parte, dacă accept – sau chiar pretind pentru o clipă – că sunt aici printr-o alegere deliberată și inteligentă, sunt obligat să-mi schimb fundamental această atitudine. Chiar și cele mai dificile experiențe ale mele au fost alese cu grijă ca mijloace optime prin care aș putea învăța o lecție specifică. Această schimbare de atitudine – fie ea reală sau nu – este în sine un exercițiu mental fructuos.
Deci, de ce ai ales această viață?
Demetra și Persefona Reunite
Sufletele din Lumea Subterană Alegându-și Următoarele Vieți
