Cine face această muncă?
Cei care își adună curajul să facă următorul pas și să se alăture acestei lucrări descoperă ceva neașteptat: în ciuda diferențelor dintre ei, leagă prietenii strânse. Ceea ce îi unește este mai profund decât vârsta, cultura sau circumstanțele, pentru că este înrădăcinat în însăși esența ființei lor.
De-a lungul anilor, am fost uimit de diversitatea persoanelor atrase de această muncă. Ea depășește toate așteptările. Știința atrage mințile analitice, poezia atrage iubitorii de limbă, dreptul atrage pe aceia care gândesc în termeni de reguli – dar această muncă transcende astfel de categorisiri. Am văzut ingineri și artiști abordând-o cu aceeași pasiune, antreprenori și călugări, adolescenți și pensionari, oameni religioși și sceptici, oameni de succes și oameni care se luptă să supraviețuiască. Am parcurs acest drum alături de cei care privesc în sus dintr-un mediu greu, înfometat, precum și cu cei care privesc în jos, dintr-un mediu de privilegii deșarte. Originea lor s-a dovedit întotdeauna irelevantă. În ciuda diferențelor dintre ei, fiecare a ajuns în același impas, un punct în care nici eforturile proprii, nici cunoștințele convenționale nu îi puteau ajuta să meargă mai departe. În căutarea unei ieșiri, au venit din cele mai îndepărtate colțuri ale experienței umane la aceeași poartă.
Luați, de exemplu, un tânăr proaspăt absolvent, care se confruntă cu perspectiva descurajantă de a-și planifica viitorul. El îi privește pe colegii săi luând decizii importante cu o certitudine de invidiat. Unul urmează studii în domeniul finanțelor, altul plănuiește o călătorie cu rucsacul în America de Sud, iar al treilea se alătură unui ashram în India. El este uimit de încrederea lor și se simte paralizat de indecizie. Calea finanțelor pare lipsită de suflet, călătoria fără scop, căutarea spirituală pretențioasă. Pe măsură ce presiunea de a face următorul pas crește, el realizează cu disperare crescândă că îi lipsesc instrumentele necesare pentru a naviga prin aceste alegeri cruciale. Educația sa l-a pregătit pentru examene, nu pentru deciziile din viața reală. Cum poate să se cunoască pe sine și să folosească această cunoaștere pentru a naviga prin viață? Prin ușa acestei frustrări, el ajunge la această lucrare.
• Practicanți Old New Metod în vizită la Eleusis, Grecia
Sau să luăm exemplul unei mame care țipă la fiica ei de cinci ani pentru că a vărsat suc – aceeași reacție pe care au avut-o proprii ei părinți în incidente similare și pe care ea o detesta când era copil. Realizarea o lovește ca o lovitură fizică. În timp ce privește lacrimile fiicei sale, care oglindesc propria durere din copilărie, ea simte o dorință disperată de a fi diferită. Anii de terapie nu au împiedicat-o să repete exact aceleași tipare pe care jurase că le va rupe. Dar trebuie să existe o cale de a se elibera de strânsoarea acestor comportamente obișnuite, de a le opri să ia decizii în locul ei. Printr-o altă ușă, ajunge la același prag.
În circumstanțe cu totul diferite, un bărbat de vârstă mijlocie se trezește într-o celulă rece de închisoare. Traficul de droguri trebuia să fie biletul său de ieșire din sărăcie, un risc unic pentru o viață de stabilitate financiară. În schimb, i-a adus o condamnare de un an și un cazier judiciar care îl va bântui pentru totdeauna. În timp ce se uită la pereții cenușii, retrăiește secvența care l-a adus aici: slujbele fără viitor, datoriile tot mai mari, disperarea care a făcut ca o scurtătură ilegală să pară justificabilă. Cum poate scăpa de a fi constant târât de circumstanțe? Cum poate învăța să răspundă în loc să reacționeze? Această revelație dureroasă, născută din realitatea crudă a închisorii, deschide încă o ușă.
Sau să luăm exemplul unei directoare ambițioase care s-a grăbit la spital să-și vadă tatăl pe patul de moarte. Acesta fusese lovit de o mașină și suferise leziuni din care nu avea să supraviețuiască. Ultimele lui cuvinte – „Asta e tot ce are viața de oferit?” – îi răsună în minte în timp ce conduce spre casă, plângând. Șocul declanșează o autoanaliză pe care o reprimase până acum. Pentru cine plânge? Pentru tatăl ei, care nu mai simte durerea, sau pentru ea însăși? Și oare cuvintele lui pe patul de moarte nu pun sub semnul întrebării întreaga ei viață? Ascensiunea neîncetată pe scara corporativă, educația atentă a copiilor ei, vacanțele de familie planificate meticulos – ea a urmat întocmai modelul de succes al societății, dar îndoielile finale ale tatălui ei sugerează un defect fundamental al acestei abordări. Când intră pe aleea casei sale, vederea casei sale perfecte din suburbii îi pare brusc goală. Ce are viața cu adevărat de oferit? Astfel, ea găsește încă o ușă.
Un alt exemplu este cel al unui pensionar care își sortează lucrurile, încercând să reducă ceea ce a acumulat. El găsește o fotografie cu el în floarea vârstei – încrezător, ambițios, plin de vise. Prăpastia dintre acea figură plină de viață și sinele său actual se deschide ca un abis. Cum de toate acele vise s-au transformat în atât de puțin? Unde s-au dus toți acei ani? Și ce se poate face cu puținul timp rămas? Trezirea lui nu este prea târzie. Din acest sol poate crește încă ceva ce nu ar fi putut apărea în alt mod. Și el se regăsește alături de ceilalți – absolventul, mama, deținutul, directorul – la același prag.
• Practicanți Old New Metod în vizită la Luxor, Egipt
Cei care își adună curajul să facă următorul pas și să se alăture acestei lucrări descoperă ceva neașteptat: în ciuda diferențelor dintre ei, leagă prietenii strânse. Ceea ce îi unește este mai profund decât vârsta, cultura sau circumstanțele, pentru că este înrădăcinat în însăși esența ființei lor. Și în acest efort comun, diversitatea care i-ar fi putut separa devine cea mai mare bogăție a lor. Artistul vede ceea ce inginerul nu poate vedea; pensionarul recunoaște ceea ce adolescentul trece cu vederea. Ei devin, unul pentru celălalt, atât oglindă, cât și ghid. În ciuda faptului că provin din cele mai îndepărtate extreme ale experienței umane – în ciuda faptului că au suferit izolarea căutării lor – odată ce intră, ei nu mai merg singuri.